Rețetele Bunicii

Cartofi cu carne din Thessaloniki, Kavala și alte orășele grecești – Foarte ușor de preparat

Ușor de preparat, sățios și extrem de aromat, precum întreaga bucătărie grecească! Localnicii o servesc oaspeților direct din tavă, în timp ce cartofii și carnea încă sfârâie…

Pentru un plus de aromă, adăugați cuișoarele și piperul măcinat chiar înainte de a servi. Folosiți o tigaie din fontă, ceramică sau oricare alta, cu grosimea mai mare… Preferabil ca carnea să fie una cu puțină grăsime…

Ingrediente:

600 g carne de porc
2 frunze de dafin
2 cepe
700 g cartofi
2,5 linguri cimbru
2 cuișoare
100 ml vin alb sec
3 linguri ulei de măsline
1 legătură pătrunjel
piper negru măcinat și sare după gust
Mod de preparare:

Fierbeți cartofii curățați și tăiați cuburi până sunt aproape gata, după care strecurați-i. Tăiați ceapa cuburi mari și căliți-o în ulei de măsline. Adăugați carnea tăiată bucăți potrivit de mari. Amestecați bine împreună cu cuișoarele, piperul măcinat și sarea. Gătiți la foc mediu timp de 5-7 minute.

Turnați vinul și puneți frunzele de dafin, fierbeți 5 minute. Adăugați cartofii, amestecând foarte atent, presurați cimbrul și patrunjelul tocat. Țineți la foc încă 2 minute și serviți imediat.